Fac parte din generația „răniților dintre linii”. Adică a celor care și-au trăit perioada de formare, copilăria și tinerețea, într-o societate bazată pe anumite reguli, dar au fost obligați să își petreacă viața de matur într-o alta, cu reguli și un sistem de valori radical schimbate. Generația părinților mei se îndrepta către pensie în anii ’90, încât a putut privi contemplativ schimbările sociale, fără ca ei să fie nevoiți să mai facă vreun efort de adaptare. În schimb, generația „decrețeilor” nu a avut decât alternativa „mergi sau crapă”, să învețe și să se adapteze din mers unei noi construcții sociale despre ale cărei mecanisme, cel mult auzise, în niciun caz nu fusese pregătită. Acum generația copiilor mei are avantajul să se fi născut direct într-o societate liberă și să-i afle „tainele” încă de la vârste fragede, încât nu vor fi nevoiți să se adapteze schimbându-și sistemul de valori, ci doar să și-l însușească pe cel corect. Ei s-au născut liberi. Eu nu.

Nu îmi place să mă prezint prin calități sau defecte. Ceea ce cred că mă caracterizează nu sunt nici studiile sau faptele mele, nici realizările, alea câte sunt, din activitatea profesională. Ci experiențele trăite. Soarta a fost darnică cu mine trecându-mă prin multe ipostaze. Am fost elevul tuns chilug și așezat în prima bancă pentru a fi mai bine supravegheat de diriginte, dar am fost și studentul șef de promoție. Am fost cercetător științific și am predat o scurtă perioadă de timp, până ce mi-am picat trei sferturi dintre studenți. Am fost șofer pe dubă și încărcător-descărcător de marfă. Am fost bugetar, dar și antreprenor, director general de filială de companie multinațională americană, dar și simplu inginer cu o șurubelniță în mână. Am dormit pe plajă sub cerul liber sau pe un pat de scânduri în arestul armatei, la fel de bine cum am dormit în hoteluri cu multe stele. Pentru că eram tânăr. Am înghețat de frig luându-mi cursurile cu mănuși în mâini și m-am ars la piele pe plaje tropicale.

Am făcut politică, m-am lăsat și am făcut din nou. Și iar m-am lăsat. Definitiv. Am atins funcția de candidat. Am fost un candidat bun. Așa am crezut eu. Electoratul a fost de altă părere. În politică m-am născut talent și am murit speranță.

Am cunoscut și stat la masă cu oameni simpli și cu milionari (nu dintre cei de carton). Am condus Dacie și Oltcit, dar și mașini de fițe, chiar dacă tot prima Dacie 1310 a fost singura mașină pe care am spălat-o cu mâna mea. Mai ales că o câștigasem la CEC.

Am trei maidanezi de care nu încetez să mă minunez cât sunt de inteligenți. Și un Harley Davidson. Am o familie care este cel mai bun lucru pe care l-am reușit în viață. Și o firmă care este și ea membră a familiei.