Că șeful PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda, are neliniști metafizice că viitorul Președinte al României va fi domnul Klaus Iohannis este de înțeles atâta vreme cât acesta a afirmat răspicat că apărarea independenței justiției este unul dintre principalele sale obiective. Evenimentele din ultima perioadă arată că, citez un clasic aflat acum în pușcărie spre ghinionul lui și norocul institutelor de stat care au scăpat nedevalizate, „dacă nu vom avea toată puterea până ce nu vom lua justiția” a devenit ordin de zi pe unitate. Când până și despre cel care deține cea mai influentă funcție în PSD, cea de Tată-Socru, afli din interceptări că avea misiunea să-l convingă pe directorul Romsilva că în acte “codrul nu mai e frate cu românul” prin metoda creștinească de “călcare pe cap”, nu ai cum să nu te trezești peste noapte înzestrat cu darul vorbirii singur.
Că nu prea ai ținere de minte, că nu te uiți întâi în curtea proprie și vezi paiul mai mare decât parul este de înțeles când asupra confraților tăi pogoară duhul sfânt al DNA. Și de aici minunea, precum orbul care a început să vadă, capeți și tu harul să formulezi cinci întrebări într-o conferință de presă, tocmai tu cel căruia nimic din trecut nu arată să fi avut prea multe în comun nici cu scrisul, dar nici cu cititul.
Domnul Manda știe foarte bine că întrebările sunt construite pe minciuni, dar și le pune retoric că doar, doar, i le-or remarca ceva votanți locali amețiți deja de mirosul pestilențial emanat de la nivel național de doi vajnici purtători de lături, Șova și cu Firea. Cum în PSD a devenit tradiție să nu fii original, ci să dai cu copy-paste, viteazul Claudiu repetă și el ce aude la alții, uitând că până mai deunăzi, prin februarie 2013, până și Ponta spunea despre Klaus Iohannis, citez: “poate fi şi prim-ministru, poate fi preşedinte. Este un om care a dovedit că poate ocupa orice funcţie”. Cum poți să-ți răsucești într-un timp atât de scurt părerile și convingerile, doar contorsioniști morali ca Manda sunt capabili de astfel de performanțe.
Să pui la îndoială capacitatea unui om care a dovedit în calitate de primar că poate transforma un oraș într-un model de dezvoltare și de atragere a investiților de a conduce către bunăstare o țară întreagă, tocmai tu, președintele partidului care a condus neîntrerupt timp de peste douăzeci de ani destinele județului care acum este campion național la numărul de șomeri este metafizică pură. N-ar fi fost mai bine pentru tine în primul rând și poate ai fi evitat rușinea de a fi respins, dacă te bântuia măcar o clipă întrebarea ce anume te îndreptățește să te visezi Ministru al Bugetului? Sau ți-ai spus că dacă un ucenic al celui mai celebru infractor Adrian Năstase, aspiră să fie Președinte, tu ca cenzor supleant al celui mai celebru inginer financiar, Dinel Staicu, aflat și el după gratii, te-ai putea împăuna cu funcția de ministru cu atribuții să aibă mașină la scară cu număr GUV.
Dacă îți citește cineva atât declarația de avere domnule deputat, cât și CV-ul, mai că ar fi tentat să creadă că cele mai bine plătite slujbe la stat sunt cea de Director al Casei de Cultură a Studenților și de Șef de Cabinet, atâta vreme cât ai dobândit într-o perioadă scurtă trei terenuri și trei case. Să nu spui că sunt cumpărate din banii de director al unei firme care are trecut la numărul de angajați doar o bară, că nu te mai cred nici cei care te-au votat.
Dacă tot ai căpătat mania întrebărilor, nu ar fi mai util să o ai și pe cea a răspunsurilor. În fața celor care ți-au dat votul măcar. Crezi în sinea ta că meriți să-ți suporte din banii lor plătiți pe taxe și impozite măcar chiria locuinței din București pentru cele doar șase minute și patru secunde cât ai cuvântat în doi ani în plenul Parlamentului, din care bună parte a fost depunerea jurământului?
Ce bine era să te fi lovit grija de unde au alții bani, măcar cu ceva timp în urmă pentru cercul de apropiați sau foști asociați, pentru că ai fi preîntâmpinat astfel comiterea infracțiunilor de „fabricare artizanală și deținerea de echipamente, cu scopul de falsificare a instrumentelor de plată electronice”, sau „fraudarea patrimoniului unei societăți cu capital de stat”, primind stima noastră și mândria că avem un astfel de tânăr vigilent față de încălcarea legii.
Iar dacă nu te duce capul să-ți dai singur răspunsuri că există oameni care trăiesc respectând legea și muncind din greu, tocmai tu, cel înconjurat de colegi care dau zilnic cu subsemnatul pe la Parchet, îți spun eu ca unul mai bătrân, că există multă lume cinstită în afara anturajelor proaste în care te învârți. Iar dacă cineva încalcă legea, doar justiția este în măsură să facă dreptate. Cu o condiție. Să nu puneți voi mâna pe ea!
Publicat în Gazeta de Sud pe 18 octombrie 2014