Cu certitudine, dacă primeați în vizită un prieten de departe, primul loc unde v-ați fi gândit să-l scoateți la plimbare pentru a-i arăta cel mai frumos loc din Craiova, ar fi fost Parcul Romanescu.
Construit la inițiativa celui căruia îi poartă astăzi numele, Nicolae Romanescu, primarul Craiovei din acel moment, parcul a fost realizat în baza unui proiect al arhitectului francez Edouard Redont, planurile sale fiind medaliate cu aur la Expoziția Universală de la Paris din 1900. Construcția a început în 1901 și a fost finalizată în 1903, iar ansamblul este considerat astăzi cel mai mare parc natural din estul Europei.

Această bijuterie peisagistică a creat, din nefericire cum se va vedea, un adevărat complex „Romanescu” în rândul ultimilor doi edili ai urbei, care au început să viseze cum vor intra și ei în istoria orașului alegând, vai, calea atentatului la aspectul original unic al acestui parc.
Dacă s-ar fi mărginit să-și comande singuri plachete de marmură gravate cu numele lor pe care să le expună la intrarea în Primărie întru posteritate, și tot ar fi fost bine, dar nevoia de sublim i-a împins să facă mai mult. Ridicolul ireversibil!

Mi-aduc aminte cum a început totul. Întors dintr-o vizită la Londra, fostul primar s-a declarat „tulburat” că Parcul „Ascuns” londonez, nu se ridică la nivelul Parcului Romanescu. Pe moment, nu am înțeles prea bine, dar m-am lămurit repede că Hyde Park-ul din inima Londrei poate fi ușor tradus după ureche drept „ascuns”, mai ales că între „Hyde” și „hide” diferă doar o literă.
Poate atunci i-a încolțit ideea reabilitării Teatrului de Vară, acea construcție nefericită care a și fost primul atentat la planurile inițiale, cu autori datând din perioada comunistă. Părerile sunt împărțite între ce ar fi fost mai bine, fie renunțarea în totalitate la teatru și redarea aspectului peisagistic inițial, ori renovarea lui, dar pe baza unor planuri care să asigure integrarea în armonie a construcției cu natura înconjurătoare.
Nu s-a ales niciuna, nici alta, ci cea mai prostă soluție. O construcție futuristă, în arce metalice, care poate luată și teleportată în City-ul londonez s-ar încadra cu stilul modern, dar înconjurată de arbori seculari arată precum o scară de inox și sticlă la Palatul Peleș. A nu înțelege că anumite elemente de arhitectură luate separat pot fi în sine frumoase, dar că ele trebuie armonizate cu ansamblul, este genul de eroare clasică care conduce la ceea ce se cheamă kitsch sau prost gust.
Pentru a nu rămâne mai prejos, mai ales că între timp și-a comandat și dânsa plachete noi de marmură, noul edil a făcut încă un pas în ceea ce poate însemna uciderea bijuteriei orașului. A demarat un proiect de reabilitare pe fonduri europene, deși era mai mult decât evident că termenul de finalizare nu se poate încadra în perioada în care era asigurată finanțarea nerambursabilă.
Efectul este dezastruos. Un proiect făcut pe picior, organizarea de șantier și lucrări demarate în pripă, doar pentru a putea deconta cât mai mult și mai rapid, sunt premizele mutilării ireversibile a parcului.
De ce este nevoie să fie tăiați copaci seculari, distruși stâlpi de iluminat sau alt mobilier înlocuit doar cu câțiva ani în urmă, de împrejmuiri metalice, betonări de taluzuri sau canalizare este greu de explicat în afara faptului evident că se dorește un deviz cât mai generos care va fi decontat din banii bugetului local, întâmplător sau nu, atât de puțin controlat comparativ cu fondurile europene, unde organe de control exigente pot face analize amănunțite asupra cheltuielilor.

Nu cad în păcatul de a exagera apocaliptic aspectul săpării unui șanț sau unei alei, orice șantier pe durata lucrărilor nu va putea arăta ca în final, însă ceea ce se profilează este îngrijorător. Mai ales că există un precedent în vechiul scuar aflat în fața Colegiului Elena Cuza, în care arbori bătrâni, dar viguroși, au fost tăiați, iar în locul lor au apărut gazon rulou, multe bănci și alei din pavele aliniate geometric.

Farmecul parcului este dat de ceea ce scriam la început: cel mai mare parc natural din estul Europei. Dacă naturalul este sistematizat, farmecul dispare și prinde gust de artificial, de șaormă cu de toate, alei drepte cu motive naționale desenate din pavele multicolore, apariția de statui din ghips sau fibră de sticlă poleită, fie că sunt căprioare, berze sau pitici de grădină, chioșcuri de alimentație publică, cât mai multe chioșcuri, Parcul Romanescu va muri odată cu sufletul nostru, al celor care l-am cunoscut așa cum era de peste o sută de ani!

Și atunci, traducerea aproximativă se va transforma în realitate. Parcul va deveni „ascuns”.