Bărbații nu ar trebui să aibă dreptul să se pronunțe în această chestiune. Cel mult, să aibă păreri!

E de dorit nașterea unui copil nedorit?

Interzicerea legală a avortului nu împiedică avortul. Din contră, îl împinge în zona mijloacelor empirice, a practicării lui de către personal fără pregătire sau în condiții sanitare precare care pun în pericol nu doar viața fătului, ci și sănătatea sau viața femeii. Perioada ceaușiștă demonstrează cu vârf și îndesat acest lucru.

Ne întoarcem la metoda barbară de luare în evidență a femeilor gravide prin controale ale gestației asemănătoare creșterii animalelor?

Interzicem dreptul unei femei de a dispune de propriul ei corp, în schimb dăm dreptul unei mulțimi, nu știu dacă majoritară, dar nici nu contează asta, să dispună de corpul altcuiva invocând concepții religioase?

Bărbat fiind, nu dau verdicte. Dar îmi pun întrebări.

AP Photos

The post Pro sau contra avortului? appeared first on Pentru Craiova.

„Deci, după ce au văzut securiștii că nu merge… pentru că nu am decât informații date de slugile de presă ale sistemului până acum…“.

„…Un securist mititel… Prindeți viteză că are Cioloș nevoie de un argat acolo!“.

Am alăturat două pasaje extrase din cele mai recente postări produse de două figuri feminine „emblematice“ pentru partidele care au asigurat guvernarea României în ultimii ani. Te frapează similitudinea limbajului folosit, „securiștii“, respectiv apelativul de „slugă“ sau „argat“ atribuit altcuiva.

Coincidențele devin de-a dreptul șocante când urmărești traiectoria politică a celor două. Au debutat în politică la vârste „fragede“, în alte formațiuni politice decât cele în care s-au consacrat. De origini modeste din punct de vedere material, și-au făcut un ideal din parvenire, ideal manifestat inclusiv prin afișarea de ținute extravagante, de multe ori de un gust discutabil sau total inadecvate. Din nevoia de afișare a unei „ținute“ intelectuale atât de la modă printre „ciocoii vechi sau noi“, și-au tapetat CV-ul cu studii surogat fie pe la fabrici de diplome, fie cu doctorate mustind a plagiat, patalamale de hârtie purtând aceeași patină de strident precum vuittoanele sau pantofii cu pinteni. Coincidență sau poate nu, ambele au avut câte un „tutore“, Băsescu și Vadim, nu foarte diferiți ca esență, care le-a asigurat lansarea în politica mare.

Deși în tabere politice aparent opuse, sunt convins că „novicea“ a admirat-o în taină și a avut-o ca model pe vedeta consacrată a politicii din urmă cu ani. Aplicând principiul în care chiar ar merita un doctorat – „când ești mic sari la gâtul celor mari“ -, olteanca dezvoltase o adevărată obsesie în a-și critica idolul de taină. Manevra a avut efect, totul culminând cu momentul în care una a dat-o în judecată pe cealălaltă după ce aceasta din urmă a afirmat că ar exista o legătură între arestarea primarului Craiovei, Antonie Solomon, şi faptul că „firmele Elenei Udrea“ care lucrau în Craiova nu au mai primit contracte.

Nevoia de consacrare și de confirmare a puterii a căpătat forme grotești prin înconjurarea amândurora cu o adevărată „curte“, în care criteriul suprem de apreciere este supunerea oarbă, adulația și obediența, în schimb curtenii primind favoruri, afaceri, slujbe grase și dregătorii de tot felul. Cum subconștinetului nu-i poți dicta, alături de nevoia de adulatori, personajele au dezvoltat în contrapondere o adevărată repulsie față de oamenii cu coloană vertebrală și cei care și-au clădit cariera prin muncă și minte. Reacția agresivă aproape identică avută față de doi europarlamentari, colegi de partid, care au îndrăznit să iasă din rând, Sorin Moisa și Cristian Preda, șochează prin imaginea în oglindă aproape perfectă.

Ca nu cumva să fie ceva în cariera politică diferit, și una, și alta au fost înnobilate nu de vreo sabie atingându-le umărul, ci cu cătușele DNA purtate la încheietură, calitate care are darul mai degrabă de a le martiriza în ochii celor care nu realizează că privitul în exces la anumite posturi tv dăunează grav sănătății. Mintale.

Că una este acum la zenit, iar cealălaltă strălucește palid dintr-un binemeritat apus, nu înseamnă că nu vor împărtăși aceeași soartă. Uitându-te la zbaterile, angoasele, eșecurile din viața personală și frustrările lor, nu poți să concluzionezi decât că sub poleială se ascunde doar o mare nefericire. Și că ambele sunt doar fațete ale monedei calpe care este politica românească de până acum. Cei care au răbdare și sănătate, le vor întâlni la vreun colț de stradă peste ani, „…șoptind mereu, cu un glas blajin, același cuvânt: «Viceversa!… da, viceversa!»… – cuvânt vag ca și vagul vastei mări, care sub fața-i fără creț, ascunde-n tainicele-i adâncuri stâncoase cine știe câte corăbii, zdrobite înainte de a fi ajuns la liman, de-a pururi pierdute!“. Vorba lui Caragiale.

Vai lor și vai nouă!

Publicat în Gazeta de Sud pe 23 noiembrie 2017

The post Elena Vasilescu și Olguța Udrea sau viceversa appeared first on Pentru Craiova.

Da, ție mă adresez, Cetățean al Craiovei care eziți încă să mergi să votezi în 11 iunie pentru a-ți alege un nou primar. Nu ești hotărât pentru că ești convins că nu se mai poate schimba nimic în orașul aflat în pragul infarctului, sau crezi că orașul este arvunit deja PSD-ului.

Nu există fatalitate sau un destin prescris unui oraș. Soarta sa depinde în primul rând de cei desemnați de comunitate să îl administreze. Nu uita că un alt oraș al României, Clujul, a ales greșit în primii ani după ‘90 să fie condus de Funar. În acea perioadă, orașul a început să se scufunde încet, nu veneau investiții, iar singurele știri notabile despre Cluj erau băncile vopsite în tricolor. Clujenii însă au realizat că au greșit, chiar dacă nu imediat, și au ales un alt primar. Un avocat, Emil Boc. Omul care poate nu a fost un bun Prim-Ministru, dar se dovedește drept cel mai bun primar din România pentru că sub conducerea sa, orașul a avut o dezvoltare uimitoare. Știai că astăzi, conform unui studiu al Băncii Mondiale, locuitorii unui oraș de mărimea Craiovei doresc să se mute la Cluj, atrași de condițiile civilizate pe care le oferă, dar și pentru oportunitățile de realizare profesională?

Craiova de ce nu merită o astfel de șansă? Nu crezi că după 27 de ani de conducere haotică, hei-rupistă, orașul nostru care era după București, cel mai industrializat oraș al țării, are toate condițiile ca să renască? În afară de conducătorii care îi trebuie. Să nu spui că ei sunt ardeleni, iar noi olteni. Pentru că, înainte de 1990, ora exactă a industriei se dădea de la Craiova. Nu crezi că și Craiova are nevoie de un avocat, Lucian-Bernd Săuleanu, care pe deasupra este și profesor universitar la Facultatea de Drept, dar și Decan al Baroului de Avocați?

Da, mă adresez și ție, Adrian Claudiu Prisnel! Apreciez mult CV-ul tău profesional, puțini dintre noi se pot lăuda că au fost olimpici internaționali și au studiat la una dintre cele mai faimoase universități din lume, MIT. Mi-aș dori ca băieții mei să te fi avut profesor! Dar nu Primar! Este bine că ne reprezinți în calitate de deputat în Parlamentul României și sunt convins că acolo poți să faci multe pentru agricultorii doljeni. Dar Craiova nu îți este familiară. Și mai spun ceva. Și tu și candidatul liberalilor dați dovadă de egoism. Voi nu candidați să ajungeți Primar al Craiovei. Nu interesul locuitorilor acestei urbe vă preocupă acum, ci interesul de partid. Nu e nimic de condamnat că vă doriți să luați un scor mai bun decât PNL. Chiar PNL nu mai merită să vorbească acum în numele dreptei românești și și-ar merita soarta. Dar pe craioveni nu îi interesează cine e mai sus, USR sau PNL, pe ei îi interesează să meargă și orașul lor bine. Așa că, deși te-ai înscris în cursă și vei apărea pe buletinul de vot, ar fi un gest de mare altruism să declari sprijinul tău pentru candidatul independent, Lucian-Bernd Săuleanu. Nu o să-ți pară rău, iar craiovenii îți vor aprecia cu certitudine sacrificiul în viitoarele alegeri parlamentare care contează cu adevărat pentru tine și colegii tăi.

Da, mă adresez și ție, Mario Ovidiu Oprea. Ești, cred, parlamentarul doljean cu cele mai multe mandate. Cu toate acestea, nu mulți craioveni au auzit de tine pentru că, deși ai buletin de Craiova, ai preferat întotdeauna să candidezi prin județ. Și tu ești mânat tot de interesul meschin al partidului tău. Obiectivul pe care ți l-ai fixat este să iei un pic mai multe voturi decât cel care a candidat în numele PNL în urmă cu un an. Nu crezi că este cam puțin pentru așteptările craiovenilor? De altfel, ce poate fi mai edificator că nu te interesează postul de primar și doar vrei să faci figurație, dacă în plină campanie electorală ai lăsat baltă Craiova și ai plecat să serbezi Zilele Comunei Amărăștii de Jos?

Știu, spre deosebire de mulți colegi de-ai tăi din organizație, nici nu ai fost condamnat, nici nu ai vreun dosar de urmărire pentru corupție. Cred că tu nu ești corupt! Dar craiovenii sigur se întreabă unde erai când colegii tăi din partidul unde ai avut permanent funcții de conducere la nivel local sau județean luau mită pentru angajări? Ai întors capul ca să nu vezi, deși zvonurile circulau? Dar după ce s-a pronunțat sentința definitivă, de ce nu ai ieșit public să condamni astfel de fapte și să te desolidarizezi de cei care au făcut asta? Ai tăcut ca să nu deranjezi pe nimeni, nu-i așa? De altfel acesta este stilul tău inconfundabil, care ți-a asigurat permanent îndeplinirea idealului de viață, să-ți păstrezi postul de parlamentar. Un fel de apă sfințită care nu face nici rău, nici bine.

Dar nu crezi că postura ta în care acum te lupți cu o sabie de carton cu umbra fostului Primar, Olguța Vasilescu, după ce ai contribuit copios în alegerea ei în această funcție, te pune într-o postură ridicolă? Crezi că toți craiovenii au memoria scurtă? Știi prea bine că votul într-un singur tur în alegerea primarului avantajează PSD până la a face o misiune aproape imposibilă pentru cineva care vrea să scăpăm de ei. Dar cel care a moșit această lege, nu cumva este fostul tău amic și președinte, Mihai Voicu? Iar tu, de ce ai votat-o dacă nici ție nu îți mai place acum?

Pentru toate acestea, nu crezi domnule senator că, măcar în semn de căință, ar trebui să îți declari susținerea pentru singurul candidat care contează și care s-a înscris în cursă nu pentru palmares, ci pentru a câștiga cu adevărat primăria? Poți face un gest unic, care s-ar consemna în istoria orașului, în a te da la o parte și a-l susține măcar în ultimul ceas pe Lucian-Bernd Săuleanu?

Dacă tu, Craioveanule, care deși eziți să mergi la vot o vei face, și dacă cei doi parlamentari înțeleg că cel mai bun program electoral pentru Craiova pe care îl au la îndemână este să își declare sprijinul pentru candidatul independent, Lucian-Bernd Săuleanu, înseamnă că orașului nostru i se dă o șansă!

The post Dă o șansă Craiovei! appeared first on Pentru Craiova.

Interacțiunea a durat o oră și jumătate. De stat în picioare. eu(sic!). Statul stătea jos. Doar la un ghișeu, deși putea la două.

Prin curte erau câțiva funcționari ai Statului. Discutau la o cafea despre ce a făcut aseară Real Madrid. Mie îmi păreau că au alură de Îngeri.

eu, ca adept al digitalizării, mi-am descărcat cererea din site-ul Lui. Am completat-o la calculator și am semnat-o. Când în sfârșit am ajuns la ghișeul Lui, Statul s-a enervat și m-a certat că nu am completat-o de mână.

Nunta Însângerată – TNCMS Craiova, 2017.

De oboseală, nu am avut puterea să mă cert. Și nici curajul. Mi-a fost frică. Dacă mă trimitea din nou la coadă? Am înghițit în sec, ca un laș.

La coadă ai reverii. M-am întrebat de ce Sfinții Parlamentari nu iau măsuri să rezolve astfel de probleme. Simplu, Ei nu știu că există pentru că atunci când au nevoie, fie că se numesc Sfântul Tăriceanu sau Sfântul Șova, intră prin față. Își închipuie că toți intrăm prin față, așa că nu avem motive să-i blestemăm.

Am calculat în gând că eu produc prin firma pe care o conduc o sumă consistentă pe oră. Îmi dă acum Statul banii pe care i-am pierdut așteptându-l pe El?

Mă îndepărtez de ghișeu. Mă simt satisfăcut. Am pierdut banii, dar și El și-a luat țeapă. Nu mai pupă impozit pe ei!

Ies la soare unde se dezmorțeau Îngerii. Am sentimentul datoriei împlinite. Primisem indulgența. M-am rugat în gând la Sfânta Olguța să le dubleze salariile. Nu există Sfânta Olguța? Atunci să nu le dubleze. Nu merită.

The post La Ghișeul Statului ca la Poarta Raiului appeared first on Pentru Craiova.

Dincolo de dezamăgirea să vezi un om care își distruge sistematic soclul pe care s-a aflat la un moment dat, mă simt dator să dau unele explicații. Chiar retroactiv și tardiv.

În primul rând, și eu și alții, nu l-am sprijinit pe omul Traian Băsescu, nu ne-am făcut icoană sau chip cioplit din el, ci i-am fost alături în acțiunile sale îndreptate în direcția consolidării statu

Nunta Însângerată – TNCMS Craiova, 2017.

lui de drept și a integrării României în Uniunea Europeană și în Alianța Nord-Atlantică. Indiferent cât își va mai găuri singur și frenetic carena, nimic nu-mi va schimba convingerea că progresul pe calea independenței justiției i se datorează în bună măsură. Că motivele pentru care a făcut-o sunt discutabile, că a fost un ucenic vrăjitor care și-a închipuit că va controla sau folosi justiția în interesul lui și a celor apropiați, ce rămâne este că în cele din urmă a dezlănțuit un val căruia nici el nu i s-a mai putut opune. Și acesta este singurul lucru important la scara istoriei.

Discuția se poate purta și din perspectiva alternativei. Care erau variantele pe care le-am fi avut la dispoziție? Adrian Năstase sau Mircea Geoană? Aud? Sunt absolut convins că dacă România i-ar fi avut pe oricare dintre cei doi la cârmă, astăzi am fi fost și mai aproape de o „democrație” pe model sud-american sau chiar din spațiul ex-sovietic.

Nu știu cât de multe și cât de mari sunt muștele de pe căciula lui. Una dintre ele, care îl bâzâie cel mai supărător, este că în campaniile sale electorale s-au folosit fonduri ilegale în plata gecilor, găleților și altor asemenea materiale. Bănuiesc că nu a orchestrat în mod direct strângerea acestor fonduri, dar cu certitudine a preferat să întoarcă capul când cei din jurul său, în special Elena Udrea, au dirijat aceste operații. El scuză acțiunea prin faptul că banii nu i-au dus acasă, deși aici mă îndoiesc, pentru că sigur parte din fonduri au alunecat și în buzunarele lacome ale „perceptorilor”. Din acest moment judecata acestor acțiuni, cu certitudine ilegale, poate avea două direcții. Una a justificărilor, prin faptul că dacă el nu proceda așa, cu găleți și pui, adversarii lui apelau oricum copios la aceste mijloace, încât s-ar fi creat din start o competiție neloială în care dacă Băsescu proceda corect și legal, pierdea alegerile. Și atunci, cu ce ne-am fi ales? Există și direcția sancționării fără milă a faptelor, ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, prin aceea că Adrian Năstase a plătit ajungând la pușcărie pentru că a adunat într-un mod asemănător fonduri de campanie, chit că asta a fost un mizilic al ilegalităților la care s-a pretat.

Știu că astăzi dezicerea de Băsescu are darul să provoace mari satisfacții în tabăra contestatarilor lui din perioada mandatului, cu vârf de lance în Antenele voiculesciene sau a foștilor usl-iști. Domnul Gâdea își face un titlu de glorie înfățisându-ne seară de seară așa-zisul martiriu la care s-au supus în acea perioadă. Nimic mai fals! Contestarii de atunci nu o făceau din considerente morale și cu atât mai puțin justițiare, era doar o luptă pentru „controlul teritoriului” între bande. Era ca și cum două rețele de traficanți se războiesc, iar când poliția îi prinde pe unii dintre ei, adversarii ar poza în apărători ai dreptății. Războiul Antenelor și al USL-ului nu a fost decât o luptă de preluare a zonelor în care să încaseze „taxa de protecție”, nu de întronare a justiției, lucru de altfel atât de ușor de demonstrat când astăzi vedem cum cele două grupări acționează solidar împotriva DNA și justiției independente, în general.

Așa că mai ușor cu rânjetele superioare. Este dreptul fiecăruia să aleagă cum părăsește scena. Băsescu a ales să plece huiduit. Dar nu sunt eu de vină pentru alegerile lui. A fost util unei etape din îndreptarea României către o țară cu adevărat democratică. Așa cum după ce folosești conținutul ambalajului acesta se aruncă, el își acceptă cu greu destinul de a ajunge la gunoi după ce a fost folosit. Dar pentru asta nu sunt eu dobitoc!

Good bye, Mr. President!

Publicat în Adevărul în 5 mai 2017

The post Am fost un dobitoc?! appeared first on Pentru Craiova.

Cu certitudine, dacă primeați în vizită un prieten de departe, primul loc unde v-ați fi gândit să-l scoateți la plimbare pentru a-i arăta cel mai frumos loc din Craiova, ar fi fost Parcul Romanescu.
Construit la inițiativa celui căruia îi poartă astăzi numele, Nicolae Romanescu, primarul Craiovei din acel moment, parcul a fost realizat în baza unui proiect al arhitectului francez Edouard Redont, planurile sale fiind medaliate cu aur la Expoziția Universală de la Paris din 1900. Construcția a început în 1901 și a fost finalizată în 1903, iar ansamblul este considerat astăzi cel mai mare parc natural din estul Europei.

Această bijuterie peisagistică a creat, din nefericire cum se va vedea, un adevărat complex „Romanescu” în rândul ultimilor doi edili ai urbei, care au început să viseze cum vor intra și ei în istoria orașului alegând, vai, calea atentatului la aspectul original unic al acestui parc.
Dacă s-ar fi mărginit să-și comande singuri plachete de marmură gravate cu numele lor pe care să le expună la intrarea în Primărie întru posteritate, și tot ar fi fost bine, dar nevoia de sublim i-a împins să facă mai mult. Ridicolul ireversibil!

Mi-aduc aminte cum a început totul. Întors dintr-o vizită la Londra, fostul primar s-a declarat „tulburat” că Parcul „Ascuns” londonez, nu se ridică la nivelul Parcului Romanescu. Pe moment, nu am înțeles prea bine, dar m-am lămurit repede că Hyde Park-ul din inima Londrei poate fi ușor tradus după ureche drept „ascuns”, mai ales că între „Hyde” și „hide” diferă doar o literă.
Poate atunci i-a încolțit ideea reabilitării Teatrului de Vară, acea construcție nefericită care a și fost primul atentat la planurile inițiale, cu autori datând din perioada comunistă. Părerile sunt împărțite între ce ar fi fost mai bine, fie renunțarea în totalitate la teatru și redarea aspectului peisagistic inițial, ori renovarea lui, dar pe baza unor planuri care să asigure integrarea în armonie a construcției cu natura înconjurătoare.
Nu s-a ales niciuna, nici alta, ci cea mai prostă soluție. O construcție futuristă, în arce metalice, care poate luată și teleportată în City-ul londonez s-ar încadra cu stilul modern, dar înconjurată de arbori seculari arată precum o scară de inox și sticlă la Palatul Peleș. A nu înțelege că anumite elemente de arhitectură luate separat pot fi în sine frumoase, dar că ele trebuie armonizate cu ansamblul, este genul de eroare clasică care conduce la ceea ce se cheamă kitsch sau prost gust.
Pentru a nu rămâne mai prejos, mai ales că între timp și-a comandat și dânsa plachete noi de marmură, noul edil a făcut încă un pas în ceea ce poate însemna uciderea bijuteriei orașului. A demarat un proiect de reabilitare pe fonduri europene, deși era mai mult decât evident că termenul de finalizare nu se poate încadra în perioada în care era asigurată finanțarea nerambursabilă.
Efectul este dezastruos. Un proiect făcut pe picior, organizarea de șantier și lucrări demarate în pripă, doar pentru a putea deconta cât mai mult și mai rapid, sunt premizele mutilării ireversibile a parcului.
De ce este nevoie să fie tăiați copaci seculari, distruși stâlpi de iluminat sau alt mobilier înlocuit doar cu câțiva ani în urmă, de împrejmuiri metalice, betonări de taluzuri sau canalizare este greu de explicat în afara faptului evident că se dorește un deviz cât mai generos care va fi decontat din banii bugetului local, întâmplător sau nu, atât de puțin controlat comparativ cu fondurile europene, unde organe de control exigente pot face analize amănunțite asupra cheltuielilor.

Nu cad în păcatul de a exagera apocaliptic aspectul săpării unui șanț sau unei alei, orice șantier pe durata lucrărilor nu va putea arăta ca în final, însă ceea ce se profilează este îngrijorător. Mai ales că există un precedent în vechiul scuar aflat în fața Colegiului Elena Cuza, în care arbori bătrâni, dar viguroși, au fost tăiați, iar în locul lor au apărut gazon rulou, multe bănci și alei din pavele aliniate geometric.

Farmecul parcului este dat de ceea ce scriam la început: cel mai mare parc natural din estul Europei. Dacă naturalul este sistematizat, farmecul dispare și prinde gust de artificial, de șaormă cu de toate, alei drepte cu motive naționale desenate din pavele multicolore, apariția de statui din ghips sau fibră de sticlă poleită, fie că sunt căprioare, berze sau pitici de grădină, chioșcuri de alimentație publică, cât mai multe chioșcuri, Parcul Romanescu va muri odată cu sufletul nostru, al celor care l-am cunoscut așa cum era de peste o sută de ani!

Și atunci, traducerea aproximativă se va transforma în realitate. Parcul va deveni „ascuns”.

The post Parcul „Ascuns” appeared first on Pentru Craiova.

The Elephant in the room or the Vibrator Play – Teatrul National Craiova, 2017.

Ca o cocotă bătrână, politica românească devine conștientă că din cauza vârstei, nu mai are căutare la public. Și atunci, apelează la trucurile cunoscute, un ruj mai strident, un fard gros care să-i ascundă ridurile, un pic de clarobscur pentru o vreme, cam cât o guvernare tehnocrată, după care să se poate prezenta din nou ca prospătură.

Pe rând, liderii partidelor mari sau ale așchiilor acestora se perindă în prim plan asigurându-ne că operațiunea de restructurare se desfășoară intens. Un fel de „stați liniștiți la locurile voastre” pentru că se schimbă paturile. Recenta declarație a doamnei Alina Gorghiu demonstrează aproape didactic că totul se va rezuma la înlocuirea ambalajului mărfii, nu a conținutului într-unul care să însemne integritate și competență: „Este posibil ca analiza să ne arate că anumite persoane sunt uzate și nu mai trebuie să fie în prim planul politicii. Ne va arăta dacă cei care au tăiat salarii și pensii sau cei care au participat la suspendarea președintelui sunt sau nu acceptați de electorat.”

Pe măsură ce vocea străzii se aude din ce în ce mai stins, măsuri concrete de schimbare a clasei politice cum sunt modificarea legii alegerilor locale cu vot în două tururi sau reducerea numărului de parlamentari la 300 sunt aruncate la coș prin scoatere subită chiar din programul noului guvern. Începe marea mistificare, ediția a II-a. La fel ca în 1989, se așteaptă dezumflarea „revoluției” din stradă printr-un același remake de înlocuire a liderilor compromiși de primă linie, cu cei din eșalonul doi. Diferențele scenariului sunt minore, în special prin modalitatea prin care acum „expirații” sunt aruncați peste bord, mai corect spus, trași peste bord fără voia lor, de activitatea DNA.

Privite din interior, partidele actuale au o organizare de lanț trofic. La capătul superior sunt răpitorii de vârf, cei care se aruncă asupra prăzii mari lipsite de apărare, banul bugetului public central, o sfâșie și se îndestulează lacom cu părțile cele mai apetisante. Parte dintre prădătorii vechi au fost deja vânați și băgați în cușcă, cum sunt Năstase, Hrebenciuc sau Fenechiu, iar pe cei noi, Udrea, Oltean sau Șova, îi vezi cum se zbat în prime time să scape din cătarea vânătorului.

Veriga inferioară este reprezentată de hiene, cei care se mulțumesc fie cu resturile de la ospățul șefilor, fie sfâșie vânatul de dimensiuni mici, bugete locale alocate pentru reparația școlilor, șpăgi la angajare, rude incompetente în funcții de conducere sau altele asemenea. Ori acum, tocmai această verigă se pregătește a fi lustruită și vândută drept marfă proaspătă. Tocmai pe motivul că nu are sânge pe bot, prezintă marele avantaj că nu a fost în prim planul opiniei publice sau organelor de cercetare, încât o poți ușor vinde ca nouă. Din păcate, acest eșalon doi este la fel de periculos acum ca și atunci, tocmai prin faptul că el nu poate fi anihilat în acest moment de DNA, fie din cazul aglomerării, fie pentru că, într-adevăr, se poate să nu fi furat. Încă. Problema lor este însă că nu au furat, dar nu din motive de conștiință, ci doar pentru că nu au fost în poziția favorabilă să o facă. În schimb, le este foarte foame, după ce ani de stat în preajma prădătorilor, au salivat de poftă, iar sucurile gastrice secretate în exces le provoacă arsuri care se pot calma doar prin îngurgitarea grabnică de ban public.

Toate speranțele oamenilor de bună-credință și care speră la igienizarea spațiului public sunt îndreptate acum către justiție, președintele Iohannis și primul-ministru Cioloș. Justiția face curățenie cât poate, este misiunea ultimilor doi ca aceasta să devină ireversibilă. Tot ei sunt responsabili ca restructurarea partidelor să nu se facă de mântuială. Dacă constată că nu pot împiedica acest lucru, trebuie să ofere măcar o alternativă. Altfel, totul este pierdut pentru încă un ciclu electoral.

Publicat în Adevărul în 29 noiembrie 2015

The post Lanțul trofic appeared first on Pentru Craiova.

În 2010, conform situației financiare depuse la Ministerul Finanțelor Publice, Regia de Termoficare Craiova înregistra un profit de 849.275 lei, pentru ca la sfârșitul anului 2011, să înregistreze o pierdere de 7.983.780 lei ca urmare, în principal, a înregistrării unor datorii și penalități aflate în litigiu și înregistrate extrabilanțier până la acel moment.
Începutul verii lui 2012 este momentul în care destinul regiei intră pe mâna noii administrații a orașului, cea care își făcuse un titlu de glorie în campania electorală din măsurile pe care le va întreprinde pentru salvarea distribuției agentului termic și apei calde în oraș. Prima măsură întreprinsă este numirea în iulie a unui director, Popescu Cristian Alexandru, din cariera căruia se alege drept argument suprem al competenței, experiența din Vietnam(?). Imediat după, fără nicio analiză economico-financiară solidă, în scop pur propagandistic atâta vreme cât nu era prevăzută nicio măsură concretă de eficientizare a activității și stopare a hemoragiei de fonduri, primarul Lia Olguța Vasilescu propune, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, ca începând chiar cu data de 1 iulie, preţul de referinţă pentru energia termică să scadă de la 245 de lei la 220,5 lei, pentru o gigacalorie. O ieftinire de 25 de lei care, pentru cetățeanul speriat de iarna care urma să vină, era un adevărat prilej de confirmare că a votat bine.

La sfârșitul lunii octombrie 2012 se naște ca succesoare a defunctei regii, societatea Termo Craiova SRL. La cârma acesteia este numit Degeratu Nicolae, persoană care își regăsise între timp dragostea dintâi față de culorile PSD. Zorii contraperformanței care urma să vină se ivesc pentru că în doar două luni de funcționare, noua societate sub bagheta celui cu nume predestinat pentru asigurarea căldurii, încheie exercițiului financiar cu o pierdere de 7.173.899 lei, egală cu cât se pierduse în toate cele douăsprezece luni din 2011, prefigurând dezastrul anului următor. Astfel, la sfârșitul lui 2013, pierderea se triplează, atingând 25.974.241 lei. Era păcat ca pentru aceasta „performanță”, cel care avea „meritul” principal, să nu fie răsplătit din banii craiovenilor cu o retribuție care va atinge în perioada Sfintelor Sărbători de iarnă, „modesta” valoare de doar 40.000 lei pentru o singură lună.

Dacă Popescu și Degeratu aveau explicația pentru numiri faptul că activaseră în domeniul energetic, brusc, executivul decide să repună pe linia de plutire compania prin „ungerea” la cârmă a unor manageri care să nu fi avut nici în clin, nici în mânecă cu domeniul, pe principiul, poate, că un habarnist are același noroc la loto cu un doctor docent.

Criteriul hazardului, dar și al apartenenței la cercul intim de favoriți din preajma primăriței, în noiembrie 2013, conduc la desemnarea drept administrator a lui Neațu-Breciuga Mihail Adrian, consilier județean PSD. Acesta va conduce destinele companiei timp de un an, remarcându-se nu doar prin faptul că pierderile vor atinge nivelul incredibil la sfârșitul anului 2014 de 46.793.601 lei, de aproape 7 ori mai mari decât la începutul mandatului așa-numit „salvator”, însă își dublează performanța managerială și prin scăderea cifrei de afaceri cu aproape un sfert! Termo Craiova devine un perpetuum mobile de tocat banii cetățenilor, în care aproape două treimi din ce se facturează drept căldură cetățenilor și firmelor se regăsește în pierderi.

După anul sabatic al lui Neațu, vine rândul unui alt „campion” care se încălzea de zor pe marginea terenului, să aibă secretară și mașină la scară, anume lui Lungu Florin Gabriel. Din lectura CV-ului sus-numitului aflăm, ca demn de menționat, că s-a născut și că este, citez, „consecvent și obiectiv etc.”

„Lovitura” lui Lungu este fulgerătoare, ca în karatele atât de dragi președintei sale pe linie de organizație PSD, doamna Primar, încât după nici 4 luni de mandat, Termo Craiova este împinsă spre insolvență. „Etc.-ul” din CV ascunde multe, inclusiv se acceptă, fără niciun fel de comentariu sau informare a Consiliului Local, numirea de către Complexul Energetic Oltenia a unui executor judecătoresc, Dumitrescu Ilona, în relația recuperării datoriei de peste 270 milioane lei. Această manevră a CEO ascunde o adevărată „inginerie financiară”, fiind făcută înaintea cererii de intrare în insolvență și recuperându-se doar o sumă modică, de aproximativ 10 milioane de lei, raportat la datoria uriașă, sumele fiind virate în cursul anului 2014.

Conform înțelegerii cu executorul judecătoresc, acesta urma să încaseze un onorariu de aproximativ 1% din sumele recuperate din datoriile Termo Craiova către CEO, atâta doar că onorariul s-a calculat nu la nivelul debitului plătit, cum ar fi fost normal, ci la nivelul debitului constituit. Practic, în loc de a încasa în jur de 90.000 de lei, fericita doamnă Dumitrescu încasează în 2014 suma de aproximativ 2,5 milioane lei, adică 1% din datoria totală, sau mai sugestiv, aproximativ 50 de mii de euro pe lună. Acest mecanism financiar a fost devoalat și în raportul de audit întocmit cu prilejul declarării insolvenței și prezentat Consiliului Local, auditorul considerând că, în aceste condiții, banii trebuie recuperați de la executor, având în vedere că sumele au fost reținute anticipat și nejustificat. Cine să o facă?

La începutul anului 2015, după sarabanda șirului de numiri salvatoare sau soluții miraculoase niciodată aplicate, precum mult trâmbițata fuziune cu Complexul Energetic, se aplică măsura finală, intrarea în insolvență și numirea ultimului, până acum, din șirul de administratori, de această dată cu titulatura de „special”, Magla Dan Iulius, fost consilier local PSD, și a unui administrator judiciar, în persoana doamnei Somnea Mariana Maria.

Insolvența, în esență, este încercarea de salvare a unei societăți, un răgaz în plata datoriei către creditori cu speranța că prin eforturile noilor administratori se va găsi soluția salvatoare de repunere pe picioare a societății în cauză. Analizând însă se se întâmplă la Termo Craiova, se ridică mari semne de întrebare că cineva dorește cu adevărat salvarea, sau mai degrabă, îngroparea definitivă a societății prin faliment.

Cum altfel decât grăbirea falimentului se poate numi hotărârea din aprilie a Adunării și Comitetului Creditorilor în care Complexul Energetic Oltenia este preşedinte, iar Primăria Municipiului Craiova, membru, de stabilire a administratorului judiciar cu un onorariu lunar fix de 21.500 euro +TVA/lunar pe toată durata procedurii? Tribunalul Dolj ia act în data de 13 mai 2015 de hotărâre, dar și de dărnicia creditorilor care prevede suplimentar acordarea altor onorarii variabile de până la 4% din creanţele recuperate sau 5% din sumele obţinute prin vânzare de active. Păi să tot fii administrator judiciar până la calendele grecești, pentru că un onorariu de minim 26.660 euro (cu TVA) pe lună este visul multor manageri de companii multinaționale!

Pe de altă parte, ca să nu fiu acuzat de invidie, omenească până la urmă, am avut curiozitatea să analizez măsurile înțelepte ale unui administrator atât de valoros din prisma nivelului onorariului. Prima dintre ele, și singura până acum, concretizată cu puțin timp în urmă, este disponibilizarea a peste 150 de salariați. Poate erau într-adevăr prea mulți, dar dacă este să dai crezare unor surse interne, au fost date afară persoane cu vechime și experiență, fiind păstrați dintre cei angajați recent, în preajma fostei campanii electorale prezidențiale, care mulți dintre ei nu calcă prin companie decât cu prilejul încasării salariului. Ilustrativă în acest sens este o reclamație făcută pe site-ul teiadna.ro, pe care o citez anonimizând numele: „Ține angajați cu salarii mari care nu calcă pe la serviciu. I.V.A. e plătit cu salariu la maxim de inginer și nu vine decât să-și ia banii de la caseria unității, iar A.E., de când s-a angajat, a venit doar într-o zi, câteva ore.”

Analizând măsura și coroborând-o cu banii încasați de către executorul judecătoresc și administratorul judiciar, coincidență, ambii din Gorj, constatăm că sumele încasate lunar timp de un an de zile de către cele două doamne depășesc 75.000 euro, adică sunt practic comparabile cu cheltuială salarială a celor 160 de salariați disponiblizați, presupunând a fi avut un venit mediu net de 13 milioane de lei. Curat restructurare, dai afară 160 de oameni, pentru ca din economiile făcute să îndestulezi două persoane?!

Dacă acestea sunt măsurile, sau mai degrabă măsura, este normal să te întrebi, ce o recomandă pe doamna administrator judiciar, Somnea Maria Mariana, ca salvatoare a societății de termoficare?

O simplă căutare pe Google, ne dă imediat câteva răspunsuri posibile. În 2004, aflăm că doamna a candidat pe lista PSD+PUR Gorj pentru un post de parlamentar în Camera Deputaților. Conform presei locale din acea vreme (scandaldegorj.ro), aflăm dintr-un articol cu un titlu interogativ „Maria Somnea, finanțatoarea PSD Gorj?” că dânsa a avut o ascensiune fulgerătoare în funcția de mandatar financiar al PSD, dar și de șefă a Organizației de Femei PSD Gorj, preluând ștafeta de la mult mai titrata, Sanda Mischie.

Coincidențele nu se opresc aici, doamna Somnea împreună cu firma pe care o conduce, Siomax Târgu Jiu, se regăsesc ca administrator judiciar al controversatului faliment precedat de devalizare al Urex Rovinari, dar și pe lista celor șapte evaluatori consemnaţi de Sistemul Electronic de Achiziţii Publice având contracte cu RA-APPS. O astfel de evaluare a făcut posibil, conform gandul.info, ca PSD şi UNPR să-și cumpere în decembrie de la stat, sediul central la un preţ de cel puţin 2,5 ori mai mic decât cel al pieţei, numele firmei de evaluare, una dintre cele șapte, fiind ținut secret de către Regia Protoculului de Stat pe motiv de „clauze de confidenţialitate”.

În loc de concluzii, se vede cu ochiul liber cum corolarul „măsurilor providențiale” anunțate în precedenta campanie electorală, este de fapt falimentul societății de termoficare. Dintr-un anumit punct de vedere, acesta ar putea fi justificat sub motivul că astfel toate datoriile sunt șterse și se poate pleca la drum cu o nouă societate, „mai curată și mai uscată”. Mai plauzibil pare, însă, că sunt mult mai mulți cei care își doresc baterea ultimului cui în sicriul termoficării craiovene cu scopul îngropării pentru totdeauna în fața „legiștilor” de la DNA a faptelor petrecute în ultimii ani. Iar dacă tot fac această comparație morbidă, mă duce gândul că asistăm, în acest moment, nu la o încercare de resuscitare, ci la ritualul macabru prin care rudele lacome se bat la capătâiul mortului pe hainele și tigăile lui.

Sfârșit?!

Publicat în Gazeta de Sud pe 5 octombrie 2015

The post Căldura craiovenilor, de la extaz la agonie appeared first on Pentru Craiova.

Fisiunea nucleară explicată simplu înseamnă că niște neutroni liberi eliberați la fiecare eveniment de fisiune vor declanșa în continuare alte evenimente care, la rândul lor eliberează mai mulți neutroni și pot determina mai multe fisiuni ca într-un joc de biliard scăpat de sub control. Așa și cu șpaga, se pare că sunt politicieni care au inventat fisiunea șpăgii: o șpagă dată determină mai multe șpăgi luate și tot așa. Mă întreb dacă persoana care a dat câteva mii de euro șpagă pentru un post de infirmieră sau asistentă la spital, i-a dat ca donație la Crucea Roșie, sau va dori ca din alte șpăgi luate să scoată de câteva ori suma inițială? Cum? De pe spinarea bolnavilor ca să le schimbe cearceaful, să le ducă plosca, să îți facă injecție fără să rupă acul în tine sau să-ți vândă medicamentele pentru care există, vai, doar dreptul nu și obligația să le primești.

Gura mi se încleștase și nu puteam scoate niciun sunet. Doar dinții îmi clănțăneau spasmodic. Îmi simțeam corpul prins într-o gheară rece care îmi smulgea stomacul și mă făcea incapabil de cea mai mică mișcare. Simțeam sudoarea prelingându-mi-se pe frunte ca și cum însăși viața mi se scurgea pe cearceaful pătat de sânge. Sărisem de cele 40 de grade pe care le avusesem la ultima luare de temperatură. Era o senzație teribilă, să ard la exterior, în timp ce interiorul îmi era de gheață. Am zărit pentru o clipă pragul. Cel dintre viață și moarte.
Muream și îmi spuneam că este nedrept pentru că eram la zi cu plata asigurărilor medicale. Era a doua oară când eram internat în cel mai mare spital al orașului. De fiecare dată fusesem supus unor intervenții chirurgicale minore. De fiecare dată, intervențiile fuseseră bine făcute și reușita lor părea să îmi dădea mie dreptate în ciuda tuturor prietenilor care mă sfătuiseră să nu mă operez niciodată în Craiova. Dar ce folos că finalul a fost de fiecare dată același, m-am ales cu o infecție intraspitalicească care mă adusese în pragul delirului și doar tratamente șoc cu antibiotice puternice au reușit să mă vindece de boli pe care nu le avusesem la internare.
Încercam să țip ca să mă audă vreo asistentă sau infirmieră, dar nu reușeam decât niște icnete surde. Fiind noapte, mă gândesc că poate dormeau. Sau erau încă ocupate să strângă semnături de la bolnavi pentru referendumul de demitere a președintelui. Ce ghinion pe mine, să fac frison când preocuparea tuturor era să scape de unul în vremea căruia justiția începea să fie ceea ce trebuia să fie de mult. Mi-am dat seama că icnesc degeaba și atunci am schimbat tactica. Mi-am ascuțit auzul încât să aud pașii de pe coridor și doar atunci să-mi concentrez puțina putere rămasă în icnet. Am făcut-o de două-trei ori. Degeaba! A patra oară a fost cu noroc. Treceau pașii târșiți ai unuia care avea plosca legată de picior și care mergând încet, spre norocul meu și suferința lui, mi-a auzit scremetul. A anunțat în sfârșit asistenta.

Că banii sunt insuficienți în sistemul de sănătate este o realitate de necontestat. Ea poate explica multe, de la lipsa medicamentelor, la lipsa aparaturii de investigare sau tratament de ultimă generație. Dar două lucruri fundamentale nu le poate nici explica, nici justifica: lipsa omeniei multor angajați ai sistemului sanitar și mizeria din spitale.
Cât de puțini bani ar primi un spital pentru articole de curățenie, sunt convins că apa, săpunul sau detergentul vor fi suficiente încât podelele să fie curate, mobilierul sau pervazul ferestrelor din saloane să nu fie rânced, iar grupurile sanitare să fie dacă nu noi, măcar să strălucească de curățenie. Cu o singură condiție: să se și facă curățenie! Dar aici se manifestă unul dintre efectele perverse ale angajării pe mită: cel care a dat-o va simți că a căpătat o stare de imunitate, cine din conducere ar mai îndrăzni să îl pună la muncă sau să îi facă observație că nu are grijă de bolnavi sau de curățenie. La adăpostul acestei imunități, tot ce face nu mai este datorie, ci o eternă favoare făcută năpăstuiților bolnavi, care simt obligația să fie recunoscători pe măsură, eventual, aducând ofrande sub forma bancnotei strecurate în buzunarul halatului.
Ați fost vreodată în vizită la un bolnav aflat în spitalul nostru de urgență? Ați trăit „plăcerea” de a fi hăituit pe culoare de asistente sau infirmiere, ca și cum ai fi acolo dintr-o plăcere intimă și perversă, nu mânat de groaza că părintele, soția sau copilul tău nu primesc îngrijirile pe care le merită? V-ați gândit că poate unul dintre hăitași este o persoană care a dat mită contravaloarea retribuției sale pe câțiva ani și nu are altceva în minte decât să-și amortizeze „investiția” din banii scoși dintr-o batistă legată la brâul bătrânei cu fruntea brăzdată de ani? Ați văzut minunea pe care o face o bancnotă? Cum doar ea aduce zâmbetul și bunăvoința pe fața doamnei care îți străpunge vena?

Aflăm în aceste zile cum o persoană care a îndeplinit funcții importante în urbe, este acuzată că a primit mită pentru a angaja persoane pe post de infirmiere sau asistente la diverse spitale din oraș. Nu dau sentințe, justiția o va face, la urma urmelor poate mita a luat-o altcineva. Dar nu asta contează. Faptul cert este că mita s-a dat, s-a luat și și-a făcut efectul toxic aducând în sistemul de sănătate persoane care nu vor avea în minte decât calea prin care să-și recupereze cât mai repede, și îndoit suma dată drept mită. Și o vor face metodic, fără scrupule și fără milă.

Post Scriptum: Am cunoscut în sistem oameni de toată isprava, adevărați eroi care salvează vieți cu prețul efortului câteodată supraomenesc. Medici, asistente, infirmiere. În fața lor, mă înclin plin de respect. Au depus un jurământ pe care nu îl uită. Articolul meu nu se vrea o generalizare. Ar fi profund nedrept. Doar că nu mai știu care sunt mai mulți, eroii sau negustorii sănătății?

Publicat în Gazeta de Sud în 20 aprilie 2015

The post Fisiunea Șpăgii appeared first on Pentru Craiova.

Prea adesea uităm că în fișa postului oricărui ales, ministru sau funcționar figurează clar obligația de a administra eficient și a asigura bunul mers al treburilor în zona păstorită. Nu este opțional, nici măcar un act de bunăvoință a respectivului, ci responsabilitate pe care nu o exercită gratis, ci în schimbul salariului sau altor avantaje pe care le primește. La fel cum unui strungar nu trebuie să-i fie beneficiarul recunoscător pentru șuruburile pe care le produce, ci doar să i le plătească, așa și un ales trebuie să-și îndeplinească necondiționat atribuțiile trecute în contractul de muncă. Un primar trebuie să repare școlile sau spitalele, trebuie să se îngrijească de infrastructură, de transportul public și de toate celelalte probleme ale unui oraș pentru că are această responsabilitate, nu pentru că face un hatâr cetățenilor. Unde este atunci diferența dintre doi astfel de administratori? La fel ca între doi strungari, unul este mai productiv, dă mult mai puține rebuturi decât celălalt și nu pleacă acasă, la terminarea programului, cu șuruburi în buzunar.
Tocmai de aceea mi s-a părut total nepotrivit când, zilele trecute, un nou act administrativ a fost prezentat cu mare pompă de o parte a presei locale ca având dimensiuni epopeice: încă două tramvaie au fost reabilitate! Modelul este deja cunoscut, dacă Prim-ministrul își organizează câte o ceremonie militară la care să i se dea onorul cu fiecare avion militar primit, ce este rău că și o doamnă emul îi urmează exemplul, mai norocoasă, având în vedere numărul de ocazii, 15 tramvaie față de doar 7 avioane?

Nu le-am văzut pe viu nici pe acestea, nici pe primele anunțate mai deunăzi. Poate în realitate sunt mai frumoase decât în poze?! Mie mi se par oribile! Să prezinți drept mare realizare faptul că vom merge cu aceleași tramvaie „aproape noi”, cum le alintă un ziar de casă, cu care mergeam în urmă cu 30 de ani, ține mai degrabă de stagnare și încremenire, decât de progres și extaz.

La fel cum o cocotă bătrână își ascunde ridurile sub tone de fard, așa și tramvaiele noastre sunt acoperite kitschos cu abțibilduri care se vor desprinde și coji după primele curse. Dacă se păstrează tradiția inaugurată cu primele exemplare, când printre fotomontaje tronează numele directorului plecat între timp către adăposturi mai călduțe și al doamnei Primar, bieții călători vor crede că au luat tramvaiul nu din stația Lăpuș, ci din stația Radu Preda ca să coboare la stația Vasilescu.

Se pot găsi apărători care să-mi invoce economiile substanțiale, și anume că reabilitarea unui singur tramvai a costat „doar” 10.000 euro! Nu știu căt din această sumă reprezintă aplicarea autocolantului, singura îmbunătățire notabilă, însă știu un lucru, că orașul este prea sărac să-și cumpere lucruri ieftine.

Zece mii este o sumă modică pt. a avea un tramvai modern și fiabil, dar dacă se va întâmpla cum cred, că totul este făcut de mântuială, și defecțiunile vor începe să apară după primele curse, cei 10.000 euro vor ajunge să coste prin cheltuieli cu reparațiile și piesele de schimb de câteva ori pe atât, încât așa-zisele economii vor fi dulce himeră!

Zece mii nu mai este o sumă mică dacă din ea s-au plătit doar câțiva litri de vopsea, câteva scaune de plastic și ceva autocolant, dar este suficientă dacă o folosești drept coparticipare la fonduri europene, pentru că ți-ar permite să cumperi un tramvai nou-nouț cum are Viena?

Alții vor gândi că orașul nu își permite mai mult în acest moment și de aceea alege să se îmbrace în haine peticite. Poate, dar cum același oraș sărac își permite extravaganța să cumpere pentru o grădiniță un aragaz cu aproape aceeași sumă cu care acum reabilitează un tramvai? Se poate numi oraș sărac unul care plătește pentru reabilitarea întregului parc de tramvaie aproximativ aceeași sumă pe care a cheltuit-o pe un singur tobogan pentru copii, spart după doar două luni?

Dar oare s-a auzit în Primărie că folosirea învechitelor motoare de c.c. este nu doar o tehnologie depășită, ci și total neeconomică în exploatare? Se cunoaște că în Craiova au existat și există firme care au realizat prototipuri funcționale de tramvaie sau troilebuze acționate de motoare eficiente de c.a. comandate prin invertoare, în Timișoara, București sau Statele Unite? Nu ar fi însemnat viziune să răspunzi propunerilor acestor firme și în răstimpul dat de reabilitarea liniei de tramvai, să fi comandat acestora tramvaie moderne, creând astfel atât locuri de muncă, cât și posibilitatea firmelor locale să producă chiar pentru alte orașe sau export? Dacă am știut să cumpărăm autobuze poloneze, chiar dacă se produc și în România, dar să admitem că Brașovul este prea departe de Craiova ca să afli, cum de nu știm despre firme craiovene precum Electroputere, Softronic sau Inda, ca să nu mai pomenesc de un institut de cercetare cu tradiție, ICMET, decât în ocaziile de făcut fotografii electorale?

Mi-aș fi dorit ca la pensie să nu merg cu nepoții în același tramvai cu care mergeam în studenție. Sunt prea exigent?

Publicat în Gazeta de Sud pe 19 ianuarie 2015

The post Un tramvai numit dorință appeared first on Pentru Craiova.